Povestea foarte puţin probabilului

Nu mă mai joc cu întâmplarea. A trecut un an şi, întâmplător, în iulie n-au mai căzut stele. Anushkova şi-a dus gândurile undeva, lângă ctitoria lui Ştefan, şi le-a zburătăcit în cele patru zări. Întâmplător, nu mi-ai găsit pulsul, nu ţi-am găsit sărutul. Fluturii s-au lovit violent, au protestat surd. Răspunsuri fără glas se strângeau între palmele noastre, urlând.

Ţi-am tăcut mii de cuvinte pe care le ştiai, le-ai fi auzit dimineţi, la cafea. Nu ne imaginezi bând cafeaua împreună. Tăcerea ta e acum, aici; noi suntem dincolo de timp, de spaţiu. Întâmplător, nu mai e Dakota. Te şi în următorii 25.  Mă tem de recurenţă.

Lebada neagră

(aka răţuşca cea urâtă)